Articolul 82 din tratatul CE (versiunea consolidatã) prevede cã este incompatibilã cu regulile Pietei Unice, si deci interzisã, în mãsura în care afecteazã comertul între state, utilizarea de o manierã abuzivã de cãtre una sau mai multe întreprinderi a pozitiei dominante pe care o detin pe piatã. Situatia vizatã este acea pozitie de putere economicã detinutã de o întreprindere, care îi dã acesteia posibilitatea de a crea obstacole în calea unei concurente efective pe piata UE, sau de a influenta semnificativ dezvoltarea concurentei. Sunt calificate drept abuzive practicile întreprinderilor care, detinând o pozitie dominatã pe piatã :
-
impun, direct sau indirect, preturi de vânzare/cumpãrare sau alte conditii de tranzactie inechitabile ;
-
limiteazã productia sau dezvoltarea pietelor în detrimentul consumatorilor;
-
aplicã conditii diferite partenerilor comerciali care efectueazã prestatii echivalente, plasându-i astfel pe unii dintre ei în situatii competitive dezavantajoase;
-
conditioneazã încheierea unor contracte cu alti parteneri de acceptarea de cãtre acestia a unor clauze care prin natura lor nu au legãturã cu obiectul contractelor în cauzã.
Acord international
În sens formal, Acordul international este un act reglementat de dreptul international si care presupune un acord de vointã între douã sau mai multe pãrti, subiecte de drept international. În sens material, Acordul international este definit drept un angajament luat de cãtre subiecti de drept international, care are forta obligatorie oricare ar fi calificarea sa formalã. Principalele tipuri de acorduri încheiate între Comunitate si state terte sunt: acord comercial traditional, acord de cooperare, acord de asociere, acord european, acord comercial sectorial multilateral, acord de stabilizare si asociere.
Acord comercial traditional
Aceste acorduri se încheie exclusiv în domeniul comercial, continutul lor limitându-se, în cele mai multe cazuri, la reglementarea unor operatiuni de import-export cu produse specifice. Baza juridicã a acestor acorduri o constituie art. 133 din Tratatul CE (TCE) consolidat (fostul art. 113 CEE), care reglementeazã politica comercialã comunã. În acest sens sunt acordurile încheiate de CEE cu Australia si Noua Zeelandã pentru limitarea importului de carne de oaie si de caprã pe teritoriul comunitar (1980) si acordul comercial cu India privitor la comertul cu trestie de zahãr (1975). Cele mai multe dintre aceste acte de drept international au fost înlocuite sau completate cu acorduri de cooperare.
Acord de cooperare
Denumirea completã a acestui tip de acord este « Acord de cooperare economicã si comercialã». El implica nu doar prevederi comerciale cum ar fi acordarea reciprocã a clauzei natiunii celei mai favorizate si a unor cote sporite la export, dar si consultarea si cooperarea în domeniile economic, stiintific si tehnic. Deoarece ele depãsesc limitele pur comerciale, baza juridicã a acestor acorduri o constituie deopotrivã art. 133 TCE (113 CEE) si 308 TCE (235 CEE), ultimul reglementând posibilitatea extinderii competentelor comunitare. Astfel de acorduri au fost semnate cu tãrile arabe exportatoare de petrol si cu cele din Pactul Andin (1984), cu China (tot în 1984), cu statele ASEAN (1980) etc. Un model nou de acorduri de cooperare îl constituie cele încheiate în 1997-1998 cu Federatia Rusã, Ucraina, Republica Moldova si cu alte state din spatiul ex-sovietic, care poartã numele de « Acord de parteneriat si cooperare ». Fãrã a excede cu mult cooperarea clasicã, ele contin elemente de noutate cum ar fi clauza de democratizare care se regãseste si în Acordurile europene încheiate cu tãrile din Europa Centralã si de Est. O formã nouã de acord, încã neintrat în vigoare, dar aflat în curs de negociere cu Macedonia si Albania, este « Acordul de stabilizare si asociere », care se situeazã, din punct de vedere al continutului, undeva între Acordul de parteneriat si cooperare si Acordul european, fãrã sã stipuleze însã perspectiva aderãrii la UE.
Acord de asociere
Baza juridicã a acestui tip de acord o constituie, în principal, art. 310 TCE (238 CEE) care prevede dreptul Comunitãtii Europene de a încheia acorduri cu state terte prin care se stabileste o asociere, actiuni comune si proceduri speciale de cooperare. În practicã, cele mai multe Acorduri de asociere au si componente comerciale (cum ar fi reduceri tarifare sau eliminarea restrictiilor cantitative), astfel încât baza lor juridicã include si art. 133 TCE, iar, uneori, si art. 308 TCE. Pot fi distinse trei tipuri de Acorduri de asociere:
-
Asocierea - o formã specialã de asistentã pentru dezvoltare, de exemplu Acordurile de asociere încheiate de CE cu 69 de tãri din Africa, Pacific si Caraibe (Grupul Lomé), sau cu unele tãri din bazinul Mãrii Mediterane;
-
Asocierea - o etapã preliminarã aderãrii. Aceasta a fost situatia Acordului de asociere a Marii Britanii care a pregãtit aderarea acestei tãri la Comunitatea Europeanã în 1973;
-
Asocierea - substitut sau alternativã la statutul de membru al CE. În acest scop a fost initial conceput Spatiul Economic European între tãrile CE si cele din AELS, la 1.01.1984. O parte din statele AELS au aderat însã ulterior la UE (Suedia, Finlanda si Austria).
Acord european
Acest tip de acord este cel mai complex dintre toate actele bilaterale internationale încheiate de CE cu state terte. Baza sa juridicã o formeazã simultan art. 133, 308 si 310 TCE, Acordurile europene fiind de fapt Acorduri de asociere de nivel superior special concepute pentru statele din Europa Centralã si de Est si având drept obiectiv final aderarea acestora la UE. Încheiate începând cu anul 1991, ele au ca obiectiv sã permitã acestor tãri aflate în tranzitie sã participe la procesul de integrare Europeanã în plan politic, economic si comercial. Acordurile prevãd, între altele, crearea unei zone de liber-schimb pentru produsele industriale într-un interval de zece ani si eliminarea barierelor protectioniste din calea circulatiei mãrfurilor.
Acord comercial sectorial multilateral
Prin intermediul acestor acorduri s-au stabilit reglementãri speciale multilaterale cu privire la comertul cu anumite produse. Cel mai important acord de acest tip la care Comunitatea Economicã Europeanã este parte este « Acordul multi-fibra » (The Multi-Fibre Arrangement) în domeniul comertului international cu produse textile, încheiat în 1973 si care a fost ulterior extins si modificat. Acest document constituie umbrela juridicã ce autorizeazã introducerea unor restrictii cantitative la importul de textile provenind din state terte, pentru a proteja productia internã comunitarã. În baza acestui acord, Comunitatea Europeanã a încheiat 26 de tratate bilaterale cu tãri exportatoare de produse textile.
Acordul Schengen
Acord încheiat la Schengen (Luxemburg) în 1985 si care vizeazã eliminarea gradualã a controlului la frontierele comune ale statelor semnatare. Data fixatã initial pentru intrarea sa în vigoare (1990) a fost amânatã de mai multe ori, pânã când s-a putut realiza un sistem de informatii computerizat între tãrile semnatare care sã permitã coordonarea luptei transfrontierã împotriva criminalitãtii. Eliminarea completã a controalelor la frontierele comune a fost realizatã la 26.03.1995 între sapte tãri membre ale Uniunii Europene (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Germania, Spania si Portugalia), cãrora li s-au adãugat ulterior alte trei (Grecia, Italia si Austria). Celelalte cinci tãri membre ale UE nu fac parte, deocamdatã, din Spatiul Schengen cu toate cã, dupã intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, acest cadru de cooperare a fost inclus în acquis-ul comunitar.
Acquis comunitar
Totalitatea normelor juridice ce reglementeazã activitatea institutiilor UE, actiunile si politicile comunitare, care constã în :
-
continutul, principiile si obiectivele politice cuprinse în Tratatele originare ale Comunitãtilor Europene (CECO, CEE, CEEA) si în cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam);
-
legislatia adoptatã de cãtre institutiile UE pentru punerea în practicã a prevederilor Tratatelor (regulamente, directive, decizii, opinii si recomandãri) ;
-
jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitãtii Europene;
-
declaratiile si rezolutiile adoptate în cadrul Uniunii Europene;
-
actiuni comune, pozitii comune, conventii semnate, rezolutii, declaratii si alte acte adoptate în cadrul Politicii Externe si de Securitate Comunã (PESC) si a cooperãrii din domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (JAI);
-
acordurile internationale la care CE este parte (iar nu UE deoarece aceasta nu are încã personalitate juridicã), precum si cele încheiate între statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia.
Acte ale institutiilor comunitare
Reprezintã ansamblul actelor cu caracter normativ emise de cãtre institutiile comunitare, în principal de cãtre Consiliul UE si Comisia Europeanã, în cursul exercitãrii competentelor ce le sunt atribuite prin Tratat. Tratatul CEE enumerã cinci astfel de instrumente (pe care le regãsim si în tratatul de la Amsterdam): regulamente, directive, decizii, recomandãri si opinii. Pe lângã acestea, practica institutionalã a dezvoltat si alte acte nementionate în Tratat: avize, acorduri, rezolutii, programe, concluzii.
-
Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de cãtre institutiile UE, deoarece ele se aplicã integral si obligatoriu în toate statele membre, iar aplicabilitatea lor este directã (nu este necesar sã fie încorporate prin alte acte normative în legislatia nationalã pentru a avea caracter obligatoriu) ;
-
Directivele reprezintã a doua formã a legislatiei comunitare cu efecte obligatorii. Ele se adreseazã statelor membre, uneori tuturor, alteori doar unora dintre ele, fixând obiectivele ce trebuiesc atinse, dar lãsând autoritãtilor nationale competenta de a identifica mijloacele de transpunere în practicã. Ele permit astfel statelor membre sã aplice dreptul comunitar tinând cont de conditiile concrete din fiecare tarã.
-
Deciziile sunt mãsuri administrative direct aplicabile ce se adreseazã unui stat membru ori unei persoane fizice sau juridice. Decizia este mijlocul legal prin care institutiile comunitare pot ordona ca un caz individual sã fie solutionat într-un anumit fel.
-
Opiniile si recomandãrile sunt mãsuri legale ce permit institutiilor UE sã-si prezinte punctele de vedere în fata statelor membre sau chiar a persoanelor fizice si juridice, fãrã ca acestea sã fie obligate sã se conformeze solutiei propuse de administratia comunitarã. Opiniile sunt oferite atunci când institutiilor comunitare li se cere sã-si exprime pozitia fatã de o situatie curentã sau în caz particular apãrut pe teritoriul unui stat membru, în timp ce recomandãrile pot fi date si din proprie initiativã. Semnificatia realã a opiniilor si recomandãrilor este de naturã moralã si politicã, iar ele nu sunt adoptate prin procedura legislativã obisnuitã, ci reprezintã doar pozitia institutiei de la care emanã.
Actul Unic European (AUE)
Actul Unic European constituie prima mare modificare a Tratatelor originare ale Comunitãtilor Europene, prin care au fost extinse competentele CE. Rezultat al unei Conferinte Interguvernamentale desfãsuratã între 9.09.1985 si 17.02.1986, AUE a intrat în vigoare la 1.07.1987, dupã ratificarea sa de cãtre toate statele membre ale Comunitãtii. Principalele sale elemente de noutate constau în introducerea în Tratat a unor dispozitii privind reforma institutiilor comunitare (extinderea votului cu majoritate calificatã, recunoasterea oficialã a Consiliului European, consacrarea denumirii de « Parlament European », asocierea acestuia din urmã la procesul legislativ prin introducerea procedurii de cooperare cu Consiliul UE si Comisia Europeanã, crearea Tribunalului de Primã Instantã), lãrgirea competentelor comunitare (în principal la domeniul social) si codificarea dispozitiilor privind Cooperarea Politicã Europeanã (CPE) care existã de facto din 1970, pe baza cãreia Tratatul de la Maastricht a introdus Politica Externã si de Securitate Comunã (PESC).
Actiune comunã
Instrument în cadrul Politicii Externe si de Securitate Comunã, instituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht). Statele membre ale UE recurg la actiuni comune pentru a-si proteja interesele. Actiunile comune angajeazã statele membre în adoptarea în conduite coerente în actiunile lor de politicã externã comunã. Obiectivele si întinderea în actiuni comune, procedurile si conditiile aplicabile sunt stabilite de cãtre Consiliul UE cu unanimitate de voturi.
Aderare
Tratatul de la Amsterdam stabileste în art. 49 TUE (art. O în Tratatul de la Maastricht si fostul art. 237 CEE) cã orice stat european care respectã principiile enumerate în art. 6(1) TUE (« UE este fondatã pe principiile libertãtii, democratiei, respectãrii drepturilor omului, a libertãtilor fundamentale si statului de drept, principii care sunt comune statelor membre ale UE ») poate solicita sã devinã membru al Uniunii Europene. Procedura prevede adresarea unei cereri de aderare cãtre Consiliul UE, care decide cu unanimitate de voturi dupã consultarea Comisiei Europene si dupã primirea avizului favorabil al Parlamentului European dat cu majoritatea absolutã a membrilor sãi (este asa-numitul aviz conform).
Asociatia Europeanã a Liberului Schimb (AELS)
Zona de liber-schimb, creatã în 1960 (printr-un Acord european de liber-schimb), la initiativa Marii Britanii care încerca astfel sã previnã riscul în dominatii economice din partea CEE. Tãrile fondatoare au fost Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Danemarca, Austria, Portugalia, Islanda, Elvetia. Ulterior au aderat Finlanda si Liechtenstein. CEE si AELS au dezvoltat între ele legãturi economice strânse care au culminat cu crearea, în 1994, a Spatiului Economic European (SEE). Din cele zece tãri membre ale AELS sase au aderat între timp la UE, astfel încât aceastã organizatie si-a pierdut astãzi importanta initialã.
Agenda 2000
Document-cadru prezentat de cãtre Comisia Europeanã în iulie 1997, prin care se stabilesc perspectivele de dezvoltare ale UE si politicile comunitare pentru perioada 2000 - 2006. « Agenda 2000 » evalueazã impactul pe care procesul de lãrgire a Uniunii îl va avea asupra evolutiei acesteia si prezintã perspectivele bugetare si financiare ale UE pe perioada de referintã. « Agenda 2000 » contine, de asemenea, si opiniile (avizele) Comisiei Europene cu privire la cererile de aderare depuse de cele zece tãri central si est-europene, printre care si România. Consiliul European de la Berlin, din 24 – 25 martie 1999 a adoptat acest document al Comisiei, care a devenit astfel elementul de bazã pentru dezvoltarea UE în urmãtorii sapte ani.
Agentia Europeanã pentru Mediu (AEM)
Institutie comunitarã a cãrei creare, împreunã cu o retea Europeanã de informare si observare pentru protectia mediului, a fost hotãrâtã prin decizia Consiliului UE din 7.05.1990. Sarcina principala a AEM o constituie îmbunãtãtirea sistemului de colectare a datelor privind protectia mediului la nivel european, ca o conditie esentialã pentru dezvoltarea unei politici eficiente de protectie a mediului. Agentia Europeanã pentru Mediu a devenit functionalã în 1994, iar sediul sãu este la Copenhaga (Danemarca).
Agentia Spatiala Europeanã (ASE)
A fost fondatã în 1975, în vederea coordonãrii eforturilor statelor europene în domeniile cercetãrii si tehnologiei spatiale, ca si pentru cooperarea cu NASA (National Aeronautics and Space Administration – SUA). ASE a dezvoltat cu succes propria sa tehnologie în materie de sateliti, racheta Europeanã Ariane si laboratorul spatial Spacelab. ASE are în prezent 14 membri, majoritatea tãri ale UE (Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania si Suedia). Sediul sãu este la Paris (Franta).
Ajutor de stat
Art. 87 TCE (versiunea consolidatã) stipuleazã cã, exceptând situatiile expres prevãzute în Tratat, orice fel de ajutor acordat de cãtre un stat membru, sau prin intermediul resurselor statului, este incompatibil cu Piata Internã comunitarã dacã distorsioneazã concurenta favorizând unele întreprinderi sau productia anumitor bunuri si afecteazã comertul între statele membre. Prin exceptie, sunt permise ajutoarele de stat care au un caracter social, cele destinate eliminãrii efectelor unor dezastre naturale, cele care au drept scop dezvoltarea economicã a zonelor cu nivel de trai anormal de redus sau puternic afectate de somaj, cele destinate executiei unui proiect de interes european ori care promoveazã conservarea patrimoniului cultural. Consiliul UE poate decide cu majoritate calificatã, la propunerea Comisiei Europene, sã permitã ajutoare de stat si în alte situatii nementionate în Tratat.
Antidumping
Articolul 6 GATT (OMC – Organizatia Mondialã a Comertului) contine normele generale referitoare la aplicarea taxelor antidumping si compensatorii. Articolul respectiv condamnã exporturile fãcute la preturi sub valoarea normalã, atunci când acestea provoacã sau amenintã sã provoace daune în industrii localizate pe teritoriul unei Pãrti Contractante, sau când întârzie dezvoltarea unui sector industrial din acea tarã. Taxele antidumping sunt aplicate mãrfurilor importate la un pret mai scãzut decât cel cu care sunt vândute în tara de origine (procedeul se numeste dumping). Dacã exportatorul beneficiazã de subventii de la stat care îi permit sã vândã la un pret mai scãzut decât cel de productie, atunci taxele pe care le poate aplica tara de destinatie se numesc taxe compensatorii. Ratiunea aplicãrii taxelor antidumping si compensatorii constã în aceea cã dumpingul distorsioneazã concurenta pe Piatã, dând un avantaj nejustificat anumitor întreprinderi sau sectoare de productie. Legislatia comunitarã sanctioneazã acest lucru în aceiasi termeni ca si normele OMC.
Aplicabilitate directã
Aplicabilitatea directã, numitã si efect direct, constã în aceea cã dreptul comunitar conferã drepturi si obligatii în mod direct nu doar institutiilor comunitare si statelor membre ale UE ci si resortisantilor acestora, cetãteni ai Uniunii Europene. Tratatul CEE face referire la acest efect doar în ceea ce priveste legislatia secundarã a CE, fãrã a mentiona si normele cuprinse în Tratatul însusi. Este meritul CJCE de a fi impus, prin jurisprudenta sa, aplicabilitatea directã a întregului drept comunitar, în ciuda opozitiei initiale manifestate de cãtre unele state membre.
Aplicatii telematice
Constau în crearea bazelor pentru introducerea progresivã a retelelor europene de tehnologie a comunicatiilor în domeniile administratiei, transporturilor, sãnãtãtii, educatiei si formãrii, în biblioteci si în domeniul studiilor lingvistice. Uniunea Europeanã a dezvoltat o serie de programe de cercetare privind aplicatiile telematice (AIM, DELTA, DRIVE, EUROTRA).
Ariane
Program al Uniunii Europene pentru promovarea cãrtilor si a lecturii. Se axeazã în principal pe traduceri, cu precãdere pe cele din literatura contemporanã, cu accent pe limbile mai putin utilizate. Programul Ariane oferã burse pentru traducãtori si încurajeazã formarea unor retele de specialisti în domeniul traducerii dintr-o limbã în alta. Este un instrument al politicii culturale a Uniunii Europene.
Armonizarea legislativã
Proces prin care legislatiile tãrilor membre si a celor ce doresc sã adere la UE se aliniazã normelor dreptului comunitar. Armonizarea legislativã este necesarã pentru buna functionare a Pietei Unice comunitare, a politicilor UE, a economiei statelor membre si pentru transpunerea în practicã a principiilor democratiei si statului de drept care stau la baza edificiului comunitar. Într-o primã etapã, când crearea Pietei Interne (numitã si Piata Unicã) era în faza de început, armonizarea legislativã s-a fãcut prin recunoasterea mutualã a normelor statelor membre, pânã în momentul în care au fost adoptate noi norme comune si obligatorii tuturor tãrilor membre (norme de drept comunitar). În cazul concret al României, armonizarea legislatiei nationale cu normele UE se face prin preluarea si transpunerea acquis-ului comunitar.
Aviz
Procedura prin care o institutie a Uniunii Europene (de regulã Curtea de Justitie a CE - CJCE, Comisia Europeanã sau Parlamentul European - PE) se pronuntã, la cerere sau în baza unei prevederi exprese din Tratat, cu privire la o problemã specificã ce presupune competente comunitare. În cazul avizului dat de CJCE asupra unui acord, dacã avizul este negativ, actul în cauzã nu poate intra în vigoare. Pentru avizele date de PE, acestea pot fi facultative sau conforme. Avizul consultativ este obligatoriu de cerut, dar institutia care l-a solicitat nu este obligatã sã tinã cont de el (de exemplu, avizul pe care PE îl dã pentru proiectul de Regulament care stabileste lista tãrilor terte ai cãror cetãteni au nevoie de vize pentru a intra pe teritoriul UE si lista statelor ai cãror nationali nu necesitã vize). Avizul conform obligã însã institutia care l-a cerut sã tinã cont de el (de exemplu, avizul pe care PE îl dã pentru intrarea în vigoare a Acordurilor de asociere sau a celor de admitere în UE a unui nou stat membru). Avizul conform reprezintã o putere de codecizie acordatã PE prin Actul Unic European din 1987. Avizul Comisiei Europene (numit si aviz pentru aderare, opinie sau raport) este punctul de vedere pe care aceastã institutie îl dã cu privire la cererea de aderare la UE a unui stat tert (de exemplu, în cazul României, Comisia a prezentat un aviz negativ în iulie 1997 privind începerea negocierilor de aderare, si unul pozitiv în raportul pe care l-a prezentat pe aceastã temã în octombrie 1999).
Avocat general
Membru al Curtii de Justitie a Comunitãtii Europene, numit de comun acord de cãtre guvernele tãrilor membre ale UE, conform art. 226 TCE (art. 167 CEE). Avocatul general asistã Curtea în îndeplinirea misiunii sale, prezentând concluzii motivate asupra cazurilor supuse spre rezolvare. Sunt opt Avocati generali alesi dintre personalitãti care oferã garantii totale de independentã si îndeplinesc conditiile cerute pentru exercitarea în tãrile din care provin a celor mai înalte responsabilitãti juridice, sau care sunt jurisconsulti ce posedã notorietate din punct de vedere al competentei. Traditia acestei institutii prevede cã patru Avocati generali provin din patru tãri mari ale UE: Franta, Germania, Italia si Marea Britanie. Mandatul Avocatilor generali este de sase ani si poate fi reînnoit, iar la fiecare trei ani are loc o reînnoire partialã a Avocatilor generali (patru dintre ei).
Ion Jinga si Andrei Popescu
2004
Sursa: Ministerul Integrarii Europene
| Uniunea Europeana |
| Dictionari de termeni Comunitari |