Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri o Ordonanta de Urgenta pentru modificarea in acest sens a art. 5 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinantarii publice nerambursabile pentru proiectele de investitii din cadrul Programului SAPARD, aprobata cu modificari prin Legea 473/2006.
Masura a fost decisa avand in vedere ca peste 55% din proiecte sunt in curs de executie. Majoritatea proiectelor sunt complexe si au activitati de constructii montaj pentru care duratele de executie sunt mai mari de un an si sunt conditionate de timpul favorabil executarii acestora (15 martie – 15 noiembrie).
Informatii de background
De la inceputul Programului pana la data de 1 iunie 2008, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a efectuat plati in valoare totala de 327 milioane lei.
La ora actuala, din totalul de 1.239 proiecte contractate de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, in conformitate cu prevederile impuse de O.U.G. nr. 59/2006, avand cofinantare
publica nerambursabila in valoare totala de 982 milioane lei, se disting urmatoarele cazuri:
- 444 proiecte, avand cofinantare publica nerambursabila in valoare totala de 116 milioane lei, sunt finalizate;
- 675 proiecte, avand cofinantare publica nerambursabila in valoare totala de 749 milioane lei, sunt in curs de executie, astfel:
- Pentru 244 proiecte, avand cofinantare publica nerambursabila in valoare totala de 255 milioane lei, nu a fost depusa nici o cerere de plata;
- Pentru 431 proiecte, avand cofinantare publica nerambursabila in valoare totala de 494 milioane lei, au fost efectuate plati in valoare de 211 milioane lei,
- 120 proiecte, avand cofinantare publica nerambursabila in valoare totala de 117 milioane lei, au fost reziliate.
SURSA: Guvernul Romaniei
Publicat pe eufinantare.info: 11 septembrie 2008