Informații de fond

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) stabileşte axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie ale României în domeniul resurselor umane în vederea implementării asistenţei financiare a Uniunii Europene prin Fondul Social European , în cadrul Obiectivului “Convergenţă”, pentru perioada de programare 2007 – 2013.

Elaborat în contextul Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 , POS DRU este uninstrument important în sprijinirea dezvoltării economice şi a schimbărilor structurale. Maimult, investiţiile în capitalul uman vor completa şi vor conferi sustenabilitate pe termen lung creşterii productivităţii. O forţă de muncă înalt calificată, cu un nivel de educaţie ridicat, având capacitatea de a se adapta noilor tehnologii şi nevoilor în schimbare ale pieţelor, esteesenţială pentru o economie dinamică şi competitivă. România va promova politici de piaţăactive pentru creşterea adaptabilităţii şi flexibilităţii forţei sale de muncă şi va investi înservicii pentru dezvoltarea capacităţii productive a acesteia. Se urmăreşte astfel obţinerea unei rate de participare cât mai ridicate pe piaţa muncii, ca fundament al unei economiicompetitive.

Autoritatea de Management a Pro­gramului Operational Sectorial Dezvol­tarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) a solicitat Comisiei Europene acordul pentru realocarea unei sume de 400 de milioane de euro dinspre Axele Priori­tare pe care nu au fost accesate aceste fon­duri catre cele pe care au fost depuse mai multe proiecte eligibile decat alocarea financiara aferenta. O suma importanta, de 132 de milioane de euro, nu a fost folosita de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca pentru DMI 4.1 si DMI 4.2. In schimb, pentru sase domenii majore de interventie (DMI) valoarea totala a proiectelor selectate (cele care au obtinut un punctaj mai mare de 65 in cadrul evaluarii) a fost mai mare decat alocarea financiara pentru perioada 2007-2013.

Cerere de 3,5 ori mai mare pentru perfectionare manageriala

In cazul DMI 3.1, care are ca scop promovarea culturii antreprenoriale, suma totala a finantarii nerambur­sa­bile prevazute in bugetele proiectelor selectate este de 3,5 ori mai mare decat suma alocata in perioada 2007-2013, iar in cazul DMI 3.2 „Formare si sprijin pen­tru intreprinderi si angajati pentru promovarea adaptabilitatii“ raportul dintre finantarea nerambursabila ceruta in cadrul unor proiecte valoroase, care au intrunit toate criteriile evaluatorilor, si alocarea financiara pentru inca trei ani de acum incolo este de 2:1. De altfel, DMI 3.2 a atras cel mai mare numar de proiecte depuse - peste 20% din total -, iar DMI 3.1 se remarca prin cea mai mare valoare a proiectelor depuse in raport cu alocarea financiara. Aceste doua do­me­nii pot avea impact major asupra dezvol­tarii economiei.

Celelalte patru domenii pentru care cererea a fost mai mare decat alocarea financiara sunt DMI 1.2 - „Calitate in invatamantul superior“, DMI 1.3 - „Dez­­vol­tarea resurselor umane in edu­catie“, DMI 6.2 - „Imbunatatirea acce­sului si participarii grupurilor vul­ne­rabile pe piata muncii“ si DMI 6.3 - „Promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii“.

La sfarsitul lunii mai, pe POSDRU fusesera depuse in total 5.597 de pro­iecte, cu o valoare totala de opt miliarde de euro, dintre care erau semnate 720, pen­tru o contributie comunitara de apro­xi­mativ 910 milioane de euro. Aproape 500 de proiecte se afla in curs de contractare, cu o valoare totala a finantarii nerambursabile de aproximativ 900 de milioane de euro. In ceea ce pri­veste numarul proiectelor contractate, DMI 3.2 - perfectionarea profesionala a angajatilor - conduce cu 99 de proiecte semnate, urmat indeaproape de DMI 1.5 - programe doctorale si postdoctorale, cu 96 de contracte.

Mai multe pe acesta tema:

- Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane

- Instrumentele Structurale ale Uniunii Europene si absorbtia Fondurilor Europene in Romania

Sursa: www.financiarul.com

Publicat pe eufinantare.info: 17 iunie 2010

- Acasa

- Arhiva stiri

- Oportunitati de finantare active

AM POSDRU cere acordul CE pentru realocarea a 400 de milioane de euro