Informații de fond

Ca urmare a creşterii natalităţii înregistrată în ultimii ani, la nivelul învăţământului obligatoriu se va resimţi în perioada următoare prin creşterea cererii de spaţii de învăţământ, fiind necesare investiţii pentru reabilitarea, îmbunătăţirea şi extinderea infrastructurii educaţionale din învăţământul obligatoriu. Aceste investiţii vor asigura premisele creşterii capacităţii de şcolarizare a unităţilor din învăţământul obligatoriu, îmbunătăţind astfel condiţiile de acces la educaţie. Intervenţiile POR 2007-2013 vor fi complementare intervenţiilor realizate din alte surse, respectiv bugetul de stat, bugetele locale, împrumuturi externe.

Obiectivul specific:
constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie, a dotării şcolilor, a structurilor de cazare pentru studenţi şi a centrelor pentru formare profesională pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare şi a adulţilor la procesul educaţional.

In data de 8 iunie 2010, Unitatea Administrativ-Teritoriala Municipiul Turnu Magurele, judetul Teleorman, a semnat primul contract de finantare din fonduri nerambursabile Regio.

Proiectul pentru care s-a semnat contractul - "Consolidare cu demolare partiala Colegiul National Unirea din Municipiul Turnu Magurele, judetul Teleorman" - a obtinut finantare nerambursabila din Programul Operational Regional 2007 - 2013, Axa prioritara 3 "Imbunatatirea infrastructurii sociale", Domeniul major de interventieI 3.4 "Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea si echiparea infrastructurii educationale preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua".

Valoarea totala a proiectului este de 12.496.349,87 lei, din care:
• valoarea eligibila nerambursabila din FEDR: 8.855.093,45 lei;
• valoarea eligibila nerambursabila din bugetul national: 1.354.308,41 lei;
• cofinantarea eligibila a Beneficiarului: 208.355,14 lei.

Proiectul vizeaza imbunatatirea infrastructurii educationale a Colegiului National "Unirea" Turnu Magurele prin extinderea, consolidarea cu demolarea partiala si dotarea acestuia, astfel incat sa raspunda standardelor de siguranta si de calitate specifice unui invatamant european.

Un alt obiectiv al proiectului il constituie asigurarea unui invatamant de calitate care sa raspunda exigentelor impuse de piata muncii la nivel regional si national.

Totodata se doreste asigurarea egalitatii de sanse in ceea ce priveste accesul persoanelor cu dizabilitati, a celor provenind din medii sociale vulnerabile si a celor de alta etnie la un invatamant de calitate, modern si eficient.

"Acest proiect este primul contract Regio semnat in municipiul Turnu Magurele si primul contract ce primeste finantare Regio pentru infrastructura educationala din judetul Teleorman. Ne bucuram ca autoritatile publice locale din regiunea noastra au reactionat pozitiv la oportunitatile de finantare oferite de Programul Operational Regional. Pana la data de 14 septembrie 2009 - termenul limita de depunere pe Domeniul major de interventie 3.4 - au fost depuse 100 de cereri de finantare, prin care se solicita fonduri in valoare de aproximativ 106,17 milioane de euro. Regiunii Sud Muntenia i-a fost alocata suma de 34,46 milioane de euro pentru infrastructura educationala", a declarat Liviu Musat, directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia.

Mai multe pe acesta tema:

- Programul Operational Regional

Sursa: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia

Publicat pe eufinantare.info: 09 iunie 2010

- Acasa

- Arhiva stiri

- Oportunitati de finantare active

Municipiul Turnu Magurele semneaza primul contract de finantare Regio pentru infrastructura educationala